Despre dorul de tine...

           Mi-e aşa de dor de noi doi împreună, de tine... îmbrăţişarea ta caldă şi zâmbetul tău minunat, vocea ta calmă, de tot ce însemni tu  cu "acel ceva". Mă topesc de dor că nu te pot avea mereu lângă mine când am nevoie poate doar de o îmbrăţişare... 

        Eşti primul meu gând când mă trezesc, dar şi ultimul meu gând înainte să adorm, dar totuşi îţi mulţumesc că ştii să mă înţelegi şi mă susţii chiar şi de la distanţă. Fiecare amintire creată împreună este unică, păstrată bine în suflet, la loc sigur de unde nu te poate alunga nimeni. Acolo te găsesc mereu când îmi este greu, fiecare amintire mă încurajează să trec peste.. dar nu înlocuieşte persoana ta şi dorul de tine.

       Fără susţinerea ta n-aş fi ajuns aici, să-mi recapat încrederea în mine şi puţin în oameni, de la care încă mă  aştept să mă dezamăgească iar şi iar, asta poate face un om cel mai bine, te răneşte după ce te cunoaşte, îţi distruge şi ultima speranţă  de-a crede în oameni.
       Să trecem peste, despre dezamăgire şi oameni e altă discuţie, însă acum dorul şi gândul la tine sunt cele principale.