E tarziu, iar gândul mă duce la tine, la noi doi si la povestea noastră, la oportunitatea care părea a fi o nouă șansa pentru amândoi, dar defapt m-am inselat ... care nu a decurs in mod normal.
Sunt amintiri pe care nu le voi putea uita, nu voi uita niciodată acei ochi verzi care mă priveau cu iubire și îmi bloca privirea asupra cadrului plăcut pe care îl formam. Cred ca așa e gândul fiecărei persoane , atunci când întâlnește acea ființa compatibila cu ceea ce simți: “ E perfectul meu".
Încerc sa mă indepartez de trecut , sa iau o pauza in a mă mai gândi la tine , vreau sa mă acomodez cu ideea ca nu a fost niciodată “noi doi” și ca totul a fost doar o “fantezie” , însă e greu sa îmi ascult gândurile, totul părea așa real, și încep sa mă întreb dacă a fost vreodată ceva real sau doar o iluzie.
Într-un final am aflat ca pentru a primi ceva trebuie sa renunți la altceva , și așa am făcut , am renunțat la multe lucruri pentru compania ta , am uitat sa mai fiu eu , și nu pot sa îmi dau seama dacă îmi era mai bine înainte de a ne cunoaște sau acum când ar trebui sa renunț la tine .....
Doar ca ne-am cunoscut într-un moment potrivit pentru mine, cand ma simteam atat de singura si aveam nevoie de cineva, și totul a dus spre ceea ce ne speria cel mai mult , despărțire ! In cazul meu in tot acest timp m-ai dezamagit in continuu, egalitatea dintre suferința și iubire , dar așa se întâmpla , sa iubim ce nu putem avea , sa ne dorim ce nu-i accesibil , sa căutam ce nu vom putea obține .....
Cu alte cuvinte... m-ai dezamagit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu